Nicolai Mărăscu semnează „ca primarul” în orașul Panciu, inclusiv dispoziții prin care unor angajați le-au fost suspendate raporturile de serviciu, deoarece sunt judecați într-un dosar penal. Însă nu orice dosar penal, ci acela în care chiar primarul Mărăscu este judecat pe motiv că ar fi influențat angajații din primărie să „aranjeze” un concurs.
O fi având orașul Panciu ceva de toți primarii sfârșesc ca inculpați, iar excepție nu face nici liberalul Nicolai Mărăscu, aflat la al doilea mandat. Aceasta în condițiile în care Mărăscu este acuzat că, la începutul primului mandat, a comis două infracțiuni, în urma căruia a fost fraudat un concurs de angajare pe un post de casier.
„I-ar fi determinat pe unii membri ai comisiei de concurs pentru ocuparea unui post de casier să-i pună la dispoziție, anterior concursului, subiectele de la proba scrisă pentru a i le remite candidatului la postul menționat, și aceeași membri să îl favorizeze la promovarea interviului, aceștia întocmind și semnând procesul-verbal în care s-au menționat date nereale privind desfășurarea probei, toate acțiunile fiind în scopul promovării concursului”.
Iar în dosar, pe lângă Mărăscu, inculpat este și cel care a fost angajat, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a propus prin rechizitoriu „restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, respectiv eliberarea postului de casier în cadrul UAT Panciu”.
În rechizitoriu se mai menționa ceva: anume că doar doi dintre cei 6 inculpați au colaborat cu organele de anchetă. Restul „fie nu au fost sinceri în declarațiile date, fie au uzat de dreptul de a nu da declarații”. În plus, în rechizitoriu se face vorbire și la anumite înregistrări ambientale puse la dispoziția procurorilor de unul dintre cei doi inculpați care „au colaborat cu urganele de urmărire penală și au ajutat la stabilirea situației de fapt”.
Așa că, la scurt timp de la expunerea „situației de fapt” și trimiterea lui Nicolai Mărăscu în judecată pe 11 august, acesta, în calitate de primar, a semnat două dispoziții pentru suspendarea raporturilor de serviciu a doi angajați din primărie: 254 și 256, ambele din 28 august 2025.
Prin aceste dispoziții erau vizați tocmai cei menționați mai sus care, repetăm, „au colaborat cu urganele de urmărire penală și au ajutat la stabilirea situației de fapt”. Considerentul invocat de inculpatul Mărăscu în calitate de primar al orașului Panciu a fost că în Codul administrativ se prevede expres că raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când „s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni și include infracțiunile de fals între cele care pot determina suspendarea din oficiu”.
Așa că cel puțin două astfel de dispoziții a semnat primarul Mărăscu, acestea fiind de altfel și contestate, în instanță.
Cei doi angajați în cauză au solicitat suspendarea dispozițiilor, făcând referire la faptul că, pe tot parcursul anchetei ar fi fost supuși la presiuni „de către primar”. În plus, „denunțul și atitudinea lor sinceră au fost sancţionate de procuror prin trimiterea lor în judecată, cu consecința răzbunării imediate a primarului prin aceste dispoziţii. Primarul, inculpat el însuși, s-a grăbit și le-a suspendat raporturile de serviciu, prin cele două Dispoziţii menţionate”.
Însă instanța nu le-a dat momentan dreptate celor doi angajați, și le-a respins acțiunea:
„Actele a căror anulare a fost solicitată în prezenta cauză au fost emise de Primarul Oraşului. Cu privire la existenţei unui caz bine justificat reclamanţii au invocat în esenţă că au denunţat faptele penale, că au fost trimişi în judecată deşi iniţial au avut calitatea de martori şi că vor fi lipsiţi de serviciu, deşi răspunderea lor penală va fi identificată drept mult atenuată având în vedere circumstanţele săvârşirii faptelor şi a presiunilor din partea Primarului.
Instanţa are în vedere că motivele invocate cu privire la nelegalitatea actelor contestate nu pot fi considerate motive de nelegalitate a celor două Dispoziţii emise de Primarul Oraşului Panciu, ci doar motive ce vor duce la o eventuală individualizare a răspunderii penale în cazul reclamanţilor, aspecte ce sunt de competenţa instanţei penale.
Ulterior, soluţia pronunţată de instanţa penală va duce la repunerea în funcţie a acestora sau la încetarea raporturilor de serviciu. Mai mult, singurul motiv de nelegalitate invocat de reclamanţi este cel privind faptul că la data săvârşirii faptei nu aveau calitatea de funcţionari publici, aspect ce nu relevă un motiv de nelegalitate vădită”.



