Adăpostul groazei de la Suraia a fost reautorizat! Urmează protestele!

„Adăpostul groazei” de la Suraia a fost redeschis pe ușa din dos! Sistemul sare în ajutorul lui Daniel Lazăr, dar ONG-urile pregătesc contraatacul: Protest vineri, la DSVSA și Suraia

Informațiile intrate în posesia Viespea despre redeschiderea activității la padocul privat de la Suraia administrat de SC Vetmedan SRL reprezentant de medicul veterinar (încă) Daniel Lazăr au fost confirmate. Ieri, 20 octombrie, directorul Cristinel Mihai, de la DSVSA Vrancea, a confirmat pentru mass media locale și centrale că padocul privat a fost reautorizat și că ar îndeplini condițiile legale de funcționare. Faptul că sistemul lucrează la turație maximă pentru ca Vetmedan să-și reia activitatea a fost, în acest fel, confirmat de cele întâmplate dar, mai ales, de modul în care s-a întâmplat: directorul a confirmat pentru Focus TV că autorizația de funcționare a fost emisă cu o zi înainte, adică pe 19 octombrie. Având în vedere cât de mult interes a produs în întreaga țară acest subiect și cât de importantă este (sau ar trebui să fie) transparența legat de tot ceea ce se întâmplă la Suraia, reautorizarea Vetmedan pentru activitățile pentru care a fost trimis deja în judecată devine extrem de suspectă. De altfel, în declarațiile oficiale, directorul DSVSA Vrancea recunoaște faptul că atât timp cât Daniel Lazăr are aviz de liberă practică, deci poate profesa ca medic veterinar și cât timp condițiile controlului judiciar cu privire la activitățile specifice au fost înlăturate, instituția nu avea cum să-i refuze autorizarea adăpostului pentru animale fără stăpân.

Complicitatea tăcerii: De la DSVSA la Colegiul Medicilor Veterinari

Legat de faptul că Daniel Lazăr are încă aviz de liberă practică este un semn de întrebare pe care Viespea l-a mai ridicat în trecut: la nivel local, medicii veterinari reuniți în cadrul unei ședințe din luna martie 2026 au decis majoritar suspendarea dreptului de liberă practică pentru Lazăr. Pentru a deveni definitivă și pentru a putea fi pusă în practică, decizia ar fi trebuit confirmată de organismul național al Colegiului Medicilor Veterinari, care nu s-a sinchisit să facă acest pas  (pro sau contra) nici măcar acum, la 8 luni după ce imaginile atrocităților au ajuns în spațiul public și la mai bine de jumătate de an după decizia medicilor veterinari din Vrancea. S-o fi pierdut pe drum sau a ajuns în alte dosare unde este sortită uitării decizia revocării dreptului de practivă pentru medicul Lazăr care, din informațiile Viespea, intenționează să ceară despăgubiri tuturor celor care i-au blocat activitatea și contractele bănoase pe bani publici pe care le derula anterior lunii februarie 2026. Oare ce ar trebui să-i ceară lui Lazăr cei care au adoptat, au plătit și au luptat până în pânzele albe pentru salvarea animalelor bolnave, deshidratate, chinuite de administratorul Vetmedan în luna februarie? Are idee Lazăr cât efort, emoție dar și bani au fost investiți în salvarea zecilor de câini care erau condamnați, în alte condiții, la o moarte cruntă? Dar, unele persoane par să nu mai aibă nicio limită și nicio rușine!

ONG-urile reacționează și organizează proteste- vineri, 23 octombrie, ora 10 la DSVSA apoi la Suraia

Cele mai importante ONG-uri, începând cu Asociația Save our Paws condusă de medicul Emma Stratulat, de la Iași dar și Sache Vet și Kola Kariola, au anunțat că nu vor lăsa lucrurile în acest stadiu și că vor organiza, pentru vineri, ora 10, un protest în fața sediului DSVSA Vrancea și apoi la Suraia, în fața adăpostului groazei, reautorizat luni de DSVSA Vrancea. Mimarea implicării din partea ANSVSA este mai mult decât evidentă, după ce instituția nu a făcut nicio precizare despre situația de la Suraia și nici nu a transmis date despre finalizarea anchetei interne. Nu putem să nu legăm situația din Vrancea și graba cu care s-a derulat reluarea activității de preluarea guvernării  cu largă majoritate a PSD, partid al cărui oameni au stat și probabil continuă să stea în spatele unor interese obscure și în acest caz.

Citește și: Sistemul lucrează la turație maximă pentru a redeschide „adăpostul groazei” de la Suraia

Președinta Secției penale a Tribunalului Vrancea îi dă voie administratorului Vetmedan să profeseze; ea e mătușa liderului AUR

Apel la protestul din 23 octombrie

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie:

Facebook
X
Email
WhatsApp

Îți recomandăm și...

Scroll to Top