Comuna Nereju e salvată, prin primarul PSD Radu Beteringhe, care se luptă din greu cu „sistemul”.
Cândva, prin septembrie, într-o postare lacrimogenă (și sponsorizată) pe Facebook edilul din Nereju le mulțumește cetățenilor pentru sprijinul acordat în lupta cu „sistemul” care ar fi vrut ca „umbrele și interesele ascunse” să decidă în locul lor.

Nu știm de la ce s-a luat în această luptă, dar poate ar fi cazul să îi zică cineva că „sistemul” este inclusiv partidul din care face parte. Dumnealui nu pare însă a se împiedica de aceste „mici” detalii, ci este pus pe găsit dușmani imaginari.
Cu pieptul dezvelit, tânărul primar ne spune: „Când lovesc în mine, lovesc de fapt în Nereju, iar asta nu voi permite niciodată!”. Un fel de „dai în mine, dai în tine, dai dai în fabrici și uzine”.
Și nu, nu se oprește aici, ci continuă. Dânsul se va lupta și îi va doborî pe cei care încearcă să calce în picioare „demnitatea și viitorul” nerejenilor. Bine, dumnealui scrie nerejeni cu literă mare. Dar, din nou, detalii.
Revenind la înțelesul postării lui Radu Beteringhe, n-am priceput cine sunt „ei”? Oculta mondială, Soroș, Macron? Se ascund în pădurile din Nereju și noaptea vin și fură tradițiile și valorile satului tradițional?
Apoi, apoteotic, ne anunță într-un final că „vremea adevărului și a demnității a sosit”, iar el, firește, va fi „în prima linie”. Emoționant până la lacrimi – am zice – dacă n-am mai fi auzit discursul cetații asediate și al victimizării duse la penibil.
Ne permităm să îi dăm un sfat domnului primar: Apucați-vă de treabă, că oamenii din Nereju au nevoie de asfalt, apă și canalizare, nu de postări demne de un partid extremist venite din partea unui primar tânăr, care ar trebui să reprezinte noua generație de social democrați din Vrancea!



