Directoarea de la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani este personaj principal într-un dosar penal, ca inculpată. Mai precis, Natașa Simion a fost trimisă în judecată la începutul acestui an pentru cinci fapte de abuz în serviciu.
Multe și frumoase sunt proiectele în care sunt implicați copiii de la Pedagogic și unele cadre didactice, nimic de zis. Dar dosarul penal deschis pe numele directoarei nu este tocmai o carte de vizită pentru unitatea de învățământ. Și, chiar dacă până la o soluție definitivă directoarea Simion este considerată nevinovată, nu ar fi stricat să facă totuși un pas în spate.
Pentru imaginea colegiului pe care dumneaei îl apără de fiecare dată. Ultima oară, când cu pozna elevilor care au folosit inteligența artificială pentru a modifica o serie de poze, astfel că în acestea apărea o maimuță alături de ei. Sau șerpi pe holul colegiului.
O glumă tratată în final destul de… să spunem stângaci inclusiv de către Natașa Simion. Putem zice că subiectul este încheiat, cu toate supărările legate de jurnaliștii care denigrează unitatea de învățământ.
Unitate de învățământ condusă de câțiva ani de doamna Simion, la bază profesoară de fizică. Și nu e un secret că la Pedagogic de ani de zile sunt situații tensionate între reprezentantul sindical SIP FEN Vrancea, Paulina Roșcan, și profesori/ conducerea unității de învățământ. Or tocmai de aici a apărut și problema penală.
În ianuarie, pe rolul Judecătoriei Focșani ajungea un dosar în care părți sunt Natașa Simion – ca inculpată, și Paulina Roșcan, împreună cu Sindicatul Învățământului Preuniversitar – FEN Vrancea – ca părți vătămate. Dosarul a ieșit din cameră preliminară în aprilie. La acel moment, judecătorul de cameră preliminară a respins „cererile şi excepțiile formulate de inculpata Simion Nataşa, ca neîntemeiate. Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 4675/256/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Simion Natașa, cercetată sub aspectul săvârșirii infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (5 acte materiale)”.
A urmat calea de atac, soluționată la Tribunalul Vrancea în iunie: „ Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata Simion Natașa, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (5 acte materiale). Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.
Citind din rechizitoriu, toate faptele pentru care Natașa Simion este judecată au legătură cu Paulina Roșcan:
„În calitate de director al Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, inculpata a încălcat dispozițiile art. 128 alin. 5 din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, completate cu dispozițiile art. 10 din Ordinul 6223/04.09.2023 și art. 7 din Legea Dialogului Social nr. 367/2022, după cum urmează:
– pentru ședințele consiliului de administrație din zilele de 20.01.2022, 25.01.2022 și 01.02.2022, nu a întocmit și transmis convocatoare către liderul sindical SIP FEN Vrancea;
– în cadrul ședinței din data de 01.07.2022 s-a votat, fără temei legal, în unanimitate, excluderea numitei Roșcan Paulina din Consiliul de Administrație, la propunerea doamnei director Simion Natașa, în condițiile în care numita Roșcan Paulina nu a fost prezentă la ședință pentru a-și susține punctul de vedere, nefiind convocată;
– în cadrul ședinței consiliului de administrație din data de 16.01.2024, a procedat la excluderea numitei Roșcan Paulina din sala unde avea loc activitatea în cauză, aceasta fiind astfel împiedicată să își exercite atribuțiile de lider sindical”.
Nu mai vorbim de faptul că, înainte de aceste două soluții, Natașa Simion a făcut o cerere de strămutare a dosarului pe considerentul că „ISJ Vrancea răspunde de soarta tuturor elevilor din județ, deci implicit a copiilor magistraților din cadrul Judecătoriei Focșani, aceștia nu pot fi imparțiali, fapt ce ar putea influența soluția instanței”.
Cererea a fost respinsă la Curtea de Apel Galați, astfel că procesul se judecă și se va judeca în continuare în Focșani.



