Zilele trecute, imaginile care înfățișau doi muncitori ai Direcției de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani – care curățau cu peria de sârmă și cu cârpa basorelieful din bronz de la baza Monumentului Unirii din piața Unirii au ajuns în presa centrală și au fost preluate apoi și de unele publicații locale.
Unele, pentru că altele nu au voie de la „domovityi chelovek”- așa zisul prim gospodar al orașului. Detaliem imediat! Deci, cei doi Dorei, deși vom afla probabil că bieții oameni nu au nicio vină – fiind trimiși acolo de un șef – sau „o șefă”, după cum au declarat unui focșănean care i-a filmat, au curățat cu sârg bronzul cu perii de sârmă și cu cârpe. Imaginile au fost preluate și au făcut subiectul unor materiale realizate de mai multe instituții media.
„Mulțumesc că ne-ați spus, n-am știut, verificăm!”- cam asta pare să spună mai marele culturii vrâncene, adică Artur Ghinea- Dima, directorul Direcției Județene de Cultură Vrancea, în prima zi când a răspuns unor jurnaliști care l-au întrebat dacă lucrările de curățare a monumentului sunt autorizate sau avizate de instituția pe care o reprezintă.
După care, deși părea că nu știe despre ce este vorba, a conchis că lucrările nu ar fi afectat monumentul istoric în cauză și s-a grăbit să tragă o concluzie, ceva de genul, „O să-i luăm de urechi, dar nu prea tare, sau le spunem părinților să le spună să fie cuminți!”.
Adică, o sancțiune contravențională, acolo, dacă nu chiar un avertisment. La o zi distanță, după ce jurnaliștii îl cheamă la Obelisc și îi arată urmele lăsate de periile de sârmă, directorul Ghinea – Dima își face lumină în minte și în declarații și le spune acestora că ar putea chiar depune plângere penală pentru prejudiciul adus monumentului.
Bun! Noi am zis să-l ajutăm pe domnul director de la Cultură să-și limpezească gândurile pentru că, nu e deloc lipsit de importanță ce urmează să vă spunem!
Statuile din primărie tac sau nu știu nimic! Adică, tot tac, că sunt statui, sau marionete?!
De la conducerea instituției unde sunt angajați cei trimiși să curețe monumentul istoric cu peria de sârmă, adică DDSP, aflată în subordinea Primăriei Focșani și până la primarul Cristi Valentin Misăilă ori viceprimarul Traian Negulescu, cu toții au luat poziția „statuii”.
În sensul că unii nu au răspuns la niciun telefon, alții, accidental probabil, au declarat – așa cum a fost cazul lui Negulescu, că nu știu nimic despre subiect! Uitați-vă, domnilor, pe camere de supraveghere dacă sunteți așa de ocupați!!!
Dar nu, cum să scoată castanele din foc cu mânuțele lor fine! Primarul Misăilă a reușit chiar să bată recordul de indolență! Sau insolență?! Nu doar că nu a răspuns niciunui jurnalist interesat de „infama” poveste, dar, de teamă să nu dea ochii cu haita de jurnaliști hulpavi de senzațional, a anulat conferința de presă anunțată cu ocazia Festivalului „Florentin Delmar”.
Ce plânsete or fi fost pe buzoienii plătiți să-i lustruiască imaginea primului gospodar!!!!
Revenim la Negulescu- fost șef al Direcției de Cultură Vrancea, de unde a fost transferat pe bază de competențe la Primăria Focșani, unde a devenit viceprimar… la anul Domnului 2025. Din partea PSD, să fim clari! Dânsul, săracul, nu știa nimic de statuia periată cu sârmă și le-a urat jurnaliștilor curioși să aibă o zi bună! Ceea ce au și avut oamenii, că doar au muncit la o știre adevărată, nu la ode bine plătite din bani publici!

Domnul Ghinea – Dima, doamna nu se supără dacă faceți plângere penală, da?
Revenim la șeful de la Cultura vrânceană, căruia îi dorim decizii inspirate, fără a avea parte de vreo formă de presiune din partea soției – doamna V. C. Ghinea Dima. Doamna este angajată la Direcția de Asistență Socială Focșani. Exact, ați ghicit, instituție din subordinea Primăriei Focșani.
Nu insinuăm nimic, doar promitem să urmărim cu atenție cum se va materializa interesul Ministerului Culturii prin Direcția Județeană de Cultură Vrancea și ne dorim ca, după publicarea acestui material, să nu se îmbolnăvească nimeni subit ca să lase monumentul Unirii fără… apărare.
Sau să se găsească ceva vicii de procedură în constatarea contravenției sau a infracțiunii care să fie temei de clasare sau de contestare cu succes a unei eventuale contravenții. Spor la treabă, domnule director! Avem încredere în competențele dumneavoastră!

Dorel, săracul, cel mai probabil, vinovat!
Sau nu, dacă cei care vor avea în soluționare o eventuală plângere penală vor cerceta cu atenție toate probele din dosar. Cică sunt câteva, care indică cu exactitate cine, cum și cui a spus – ce și unde să facă. Și cică Dorel nici un avea perie, a fost trimis la magazín să cumpere, sau la magazie, nu se mai știe exact!
În loc de P.S. – „Capul la cutie, să treacă viforul!”
Ne-am fi dorit să vedem, așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, o luare de poziție din partea unor autorități care, de altfel, încing rețele sociale cu tot felul de postări, care mai de care mai lipsite de culoare și de conținut.
Unde vă sunt, domnule prefect ori domnule președinte de Consiliul Județean Vrancea, sentimentele patriotice pe care le clamați cu aproape orice ocazie, când vedeți cum a fost – mai bine n-ar mai fi fost, nu? – intervenția asupra acestui monument emblematic din târgul Focșanilor?
Nu e nici treaba dvs, cum un e nici a „statuilor” din Primăria Focșani, un? Capul la cutie! Șșșșșștttttt!



