PNL Vrancea se află la răscruce de drumuri sau de vânturi?

Sursa foto: PNL Filiala Vrancea-Facebook

În ultimele luni, pe fondul nemulțumirii unei părți tot mai importante a populației față de măsurile de austeritate luate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, se discută despre mai multe schimbări: atât la nivel central cât și local. Actualul președinte, deputatul Dragoș Ciobotaru, care nu a mai avut nicio conferință de presă de ceva vreme, a devenit extrem de activ pe rețele sociale, acolo unde se vehiculează revenirea fostului liberal și a fostului ministru Ion Ștefan în partidul din care s-a desprins și a plecat înființând Forța Dreptei.

Anunțul posibilei reveniri a lui Ion Ștefan “Grindă“ în PNL Vrancea a produs un seism de proporții și replici, ca să păstrăm același registru, pe măsură. Dacă, până la un moment, cei nemulțumiți de stilul de conducere imprimat de Dragoș Ciobotaru „au stat cu capul în nisip”, iată că aceștia au ieșit  de curând la suprafață. Remarcăm faptul că cel mai slab candidat al PNL Focșani de după 1990, Valentin Resmeriță, și-a descoperit talentul de scriitor și  iese tot mai des la atac:

„Toți oamenii care au lucrat cu Toma au fost înlăturați: doamna Claudia Serafimciuc, domnul Adrian Crețu, domnul Gheorghiță Berbece și mai ales domnul Georgel Constantin. Înlăturarea lor vine dintr-o decizie conștientă a actualei conduceri PNL Vrancea, o conducere care tratează numele lui Cătălin Toma ca pe un reper periculos. Asta explică prezentul PNL Vrancea: mic, disciplinat și tot mai obedient PSD-ului, cu un scor electoral în scădere cu peste 55% față de perioada Cătălin Toma. Bonusul primului ciclu electoral post-Toma: trei poziții-cheie pierdute – două mandate de parlamentar și președinția Consiliului Județean – în urma pariului că înțelegerile cu PSD pot înlocui voturile“, este una dintre postările fostului candidat PNL la fotoliul de primar al Focșaniului.

Bine le mai zice domnul Resmeriță. Doar că a uitat să menționeze că scorul mic din alegeri i se datorează și dânsului. Cu un scor de doar 21,38% însemnând 6.581 de voturi pierde rușinos în fața lui Cristi Valentin Misăilă (51,13% – 15.736 de voturi).

Într-o altă ordine de idei, Tudorel Trofin, fost membru PNL Vrancea, îl pune la punct pe Resmeriță la una din postări:

„P.S. Acum dacă dvs doriți să mai faceți politică, vă trebui să vă luați feedback de la votanții tradiționali de dreapta care totuși nu v-au votat, eu fiind unul dintre ei! Poate veți reuși să înțelegeți unde ați greșit și mai ales ce trebuie să schimbați pentru a avea succes, mai ales în rândul alegătorilor de dreapta! Altfel mai bine vă gândiți să schimbați culoarul pe care alergați, suveranist sau PSD, unde profilul afișat public de dvs se potrivește mult mai bine!”

Foarte bună replica lui Tudorel Trofin, unul din oamenii decenți din PNL „scos pe tusă“ de Ion Ștefan. Acum, nu știm dacă Resmeriță a înțeles ceva. Poate îi explică cei care îi scriu postările.

Altădată unul din oamenii grei din PNL Vrancea și mâna dreaptă a lui Cătălin Toma, Adrian Crețu, intrat și el într-un con de umbră, și-a expus gândurile despre cele întâmplate în ultima vreme:

“În ultimele zile ,«am gândit cu voce tare», și mi s-a reproșat că prin ceea ce scriu ,«fac rău partidului». Că există «liberali adevărați» care știu ce trebuie făcut. Nu am înjurat pe nimeni, nu am cerut vreo demisie, nu am susținut pe cineva, doar mi-am exprimat niște opinii. Mă întreb sincer dacă liberalismul înseamnă să aperi partidul cu orice preț sau să încerci să înțelegi oamenii. Îmi amintesc că, la un moment dat, un șofer de autobuz a deschis geamul și l-a înjurat pe Catalin Toma. Reacția lui nu a fost scandalul, ci invitația la dialog. Omul nu avea ceva personal cu el, ci cu toți politicienii și cu situația de fapt. Au vorbit, și-au strâns mâna și fiecare și-a văzut de drum. Nu a fost singurul care l-a înjurat pe Cătălin. De fiecare dată reacția lui a fost aceeași: calm, respect și disponibilitatea de a asculta. Așa cred că trebuie făcută politica. Nu să închizi rândurile, ci să deschizi uși, nu să alimentezi ura, ci să o dezamorsezi., să înțelegi pe fiecare în parte. Și fix așa nu faci rău nici partidului, nici oamenilor“

Considerat “omul” lui Ștefan Ion, primarul Sovejei, Ionuț Filimon, nu ratează ocazia de a-l ataca pe Dragoș Ciobotaru și “pune gaz pe foc“ la postarea lui Adrian Crețu:

“Când un lider nelegitim, ajuns în funcție pe fondul dispariției politice a fostului președinte, pe care l-a denigrat în repetate rânduri, încearcă astăzi să se erijeze într-un președinte atotputernic, care reduce la tăcere orice membru cu gândire critică, nu mai vorbim despre liberalism, ci despre frică și control. PNL este, prin definiție, un partid liberal. Știm cu toții că alianțele de conjunctură, acomodarea cu PSD sau „liniștea” negociată pentru obținerea unui mandat mai ușor pot părea soluții comode. Dar să nu uităm cine suntem și ce ar trebui să reprezentăm. A spune lucrurilor pe nume nu înseamnă să faci rău partidului. Din contră, tăcerea complice este cea care îl slăbește. Liberalismul nu înseamnă să aperi partidul cu orice preț, ci să ai curajul să-l corectezi atunci când se îndepărtează de oameni și de propriile valori“

O mica observație pentru domnul Filimon. Care liberali? Mai există așa ceva în Vrancea?  Să ne fie cu iertare, dar PNL-ul vrâncean e doar un PSD mai mic și mai înfometat.

Judecând după cele de mai sus, se preconizează o mica grupare formată din: Valentin Resmerită, Ionuț Filimon, Maria Stroe, Pompiliu Norocel Stroe, Ovidiu Burdușa, plus mai mulți primari care vor să-l debarce pe Dragoș Ciobotaru și să predea filiala lui Ion Ștefan. Va rezista echipa Ciobotaru – Macovei? Vom urmări cu atenție și îngrijorare, vorba artizanului USL 2.0, fostul președinte Klaus Iohannis.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie:

Facebook
X
Email
WhatsApp

Îți recomandăm și...

Scroll to Top