Noua societate de salubrizare înființată de Primăria Panciu are același administrator ca și vechea societate de profil, respectiv un inginer silvic condamnat definitiv în 2012 la închisoare cu executare.
DUSPI SERV SRL din Panciu a intrat oficial în faliment în vara acestui an, orașul fiind (aproape) în pericol să rămână fără o societate proprie de profil. Dar, din fericire, a apărut în locul ei Urban Serv Panciu SRL, de asemenea societate a Primăriei Panciu.
Altă Mărie cu aceeași pălărie, pentru că, cel care a fost administrator al Duspi Serv, Daniel George Răduță, apare cu aceeași funcție și la nou înființata Urban Serv Panciu. Societate care are ca director economic pe economistul George Iulian Trifănescu, domn care apare ca fiind director Financiar-Contabil și la Spitalul din Panciu.
Spital care a fost condus ani de-a rândul cu mână de fier de cel care conduce acum și Primăria Panciu, Nicolai Mărăscu, PNL. Adică omul prin pixul căruia se decid angajările – să nu uităm de dosarul penal pe care îl are edilul păncean.
Revenind la administratorul priceput, dacă intrăm pe site-ul Urban Serv, în transparența inexistentă cu care este obișnuită administrația din Panciu, aflăm exact nimic. Da, există menționat un CV al unui Dan Răduță, dar nu este încărcat ceva la care omul de rând să aibă acces. La fel, zero transparență vizavi de bilanțuri sau hotărâri AGA.
Dar, cum numele Răduță suna cunoscut din vremuri imemoriale, am încercat să punem cap la cap anumite informații. Așa se face că am ajuns în anul 2012, când un anume George Daniel Raduță, judecat într-un dosar pentru infracțiuni la regimul silvic, fusese condamnat definitiv la Curtea de Apel Galați.
Mai precis, pe 13 iunie 2012, CA Galați admitea recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu și dispunea ca domnul Răduță „să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare sporită la 3 ani și 8 luni închisoare”. Închisoare cu executare, în condițiile în care Răduță fusese arestat în dosar începând cu luna ocombrie 2011.
Acesta fusese acuzat că, în calitate de inginer silvic în cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vînătoare (ITRSV) Vrancea, determinase mai multe persoane „să taie fără drept arbori, din pădurile proprietate privată, fapte în urma cărora s-a produs un prejudiciu total, în valoare de 146. 360, 59 lei”.
„Prejudiciul produs ca urmare a săvârşirii infracţiunii a fost mare, s-a constatat un număr de 669 cioate care proveneau de la 3 unităţi amenajistice: 285 de la prima unitate, 148 de la a doua şi 236 de la a treia unitate cu o valoare de 585 442, 38 lei – s-a avut în vedere şi volumul de masă forestieră pentru fiecare număr de cioate în parte.
În funcţia în care era încadrat acesta avea obligaţia legală să acţioneze pentru apărarea, conservarea, dezvoltarea durabilă a fondului forestier, însă acesta a acţionat împotriva acestui principiu, prin modul ilegal şi abuziv de tăiere al arborilor. Totodată acest inculpat a organizat întreaga activitatea infracţională pe care a coordonat-o personal”, era acuzația.
Ulterior, într-un alt dosar, s-a dispus ca Răduță, împreună cu celălalt inculpat din dosar, un afacerist de pe piața lemnului, să achite despăgubiri de 292.721,19 lei.
Urmarea a fost că s-a procedat la executarea silită a acestuia, respectiv scoaterea la licitație a unui Ford Mondeo, la prețul de 18.550 lei:

Dar este respectivul Răduță același Răduță de la Duspi/ Urban Serv? Dacă analizăm declarațiile de avere, da.
În 2010, Răduță de la ITRSV preciza în declarația de avere că are un teren:

Iar un teren intravilan dobândit în 2008 – e drept, un pic mai mare la măsurătoare, apare și în declarația de avere a administratorului Răduță.

Am menționat că Răduță de la ITRSV a rămas fără Ford, mașină care, în 2010, apărea în declarația de avere, ca și profesia partenerei sale. Profesie care coincide cu cea precizată în declarația din 2024 a directorului Duspi/ Urban.



Cert este că, odată cu anii, administratorul unic al Urban Serv s-a întors la vechea pasiune: pădurea. Sau lemnul. Pentru că, așa cum rezultă din declarația de avere de mai sus, în 2023 încasase nu doar salariul de 62.666 de la Duspi, ci și 3,309 lei de la o societate unde a prestat ca „inginer silvic”.
Important este că societatea Primăriei Panciu merge bine. Sperăm că nu la fel de bine ca defuncta Duspi, sub aceeași conducere, administrator&primar.



