Dacă am fi notari (dar nu suntem), probabil ne-am respecta profesia și am asigura respectarea legii. În general pe civil, pentru că, așa cum spune la carte, notarul este „un specialist în drept învestit de stat cu autoritate publică pentru a asigura siguranța circuitului juridic civil”.
Adicătelea, ca să cităm din Wikipedia, principalul scop al unui notar este „de a preveni litigiile prin constatarea raporturilor juridice nelitigioase, oferind consultanță echidistantă și garantând neutralitatea tuturor părților implicate”.
Ei bine, când „părțile implicate” sunt parte din familia apropiată, se pare că rolul notarului devine altul. Așa că, dacă am fi notari și am avea familia implicată într-un litigiu penal, cel mai probabil nu am ști ce să facem.
Și, ca să prevenim litigiile, am trimite scrisori. Culmea, scrisori prin care inițiem litigii. Pentru că, notar fiind, cu inculpați trăiam. La presă scrisori amenințătoare trimiteam.
Jurnaliștii aceștia, așa cum suntem noi – pentru că suntem jurnaliști, au rolul de a INFORMA. Fiecare cu rolul său.
Cititorii trebuie informați atunci când prin județul în care viețuiesc se întâmplă lucruri care îi pot afecta. Cum ar fi un scandal, o bătaie. Nu că s-ar fi întâmplat, doar spunem.
Să ne imaginăm că, în Focșani, municipiu reședință de județ, ar fi avut loc o bătaie. În plină zi, moment surprins de cineva, care a filmat. Să zicem că persoanele implicate ar fi persoane cunoscute. Și chiar dacă nu ar fi, un asemenea incident trebuie consemnat. Cu atât mai mult cu cât persoanele ar fi cunoscute, din „lumea bună”. Dacă ar exista lume bună în adevăratul sens al cuvântului. Dacă parte din această lume bună are apucături de interlop de paie… e altceva.
Ca să revenim, această lume bună are o familie. Pe lângă membrii care, ca orice familie bună, împart pumni, palme, înjurături și diverse secreții corporale altor membrii de familie la fel de bună. Familia e familie, nu? Dacă am fi notari, am pune familia pe primul loc. Drept urmare, am lăsa la o parte rușinea ca partenerul meu, împreună cu copilul meu, să fie acuzați oficial de lovire, să fie reținuți într-un dosar penal, iar mai apoi arestați.
Ce am face dacă partenerul ar ajunge în spatele gratiilor, iar copilul ne-ar fi arestat aproape de sân, la domiciliu? Ei bine, dacă am fi un notar repectat din lumea bună a Focșaniului, am declanșa un război. Cu presa, cu opinia publică. Și, știind că totul e relativ, chiar și o bătaie, am încerca din răsputeri să-i intimidăm pe toți cei care au îndrăznit să aducă în discuție numele nostru de familie bună.
Nu, nu am pleca un pic capul, rușinați. Rușinați de un scandal (ipotetic) în care eu, ca notar, am fost târâtă de partener. În schimb, am amenința în stânga și în dreapta cu procese și consecințe juridice, prin avocat. Pentru că, nu-i așa, ca notari, noi am face legea.
Dar oare ce părere ar avea Camera Notarilor Publici Galați dacă un notar din Vrancea s-ar deda să trimită, de pe adresa cabinetului, o somație care privește un litigiu penal în care îi este implicată familia?
O fi de bine, o fi de rău? Nu știm, noi notari nu suntem. Dar suntem jurnaliști. Și vom continua să scriem.
