Județul nostru are 5 deputați și 2 senatori trimiși de vrânceni în Parlament pentru legi mai bune, proiecte bune și în general un trai mai bun pentru oameni. Față de alți ani, când reprezentanții vrâncenilor în Camera Deputaților și Senat făceau parte din doar două, trei partide, acum „coloratura” politică este mai diversă.
Sperăm ca la fel să fie și proiectele care vor ajunge în Vrancea, pentru vrânceni. Momentan, ne vom apleca pe activitatea celor 7 parlamentari vrânceni în răstimpul în care au intrat pe „poarta” Capitalei, dar și veniturile cu care au intrat.
În timp, vom mai analiza aceste aspecte, pentru ca vrâncenii să poată trage concluzii. Se merită să fii parlamentar de Vrancea sau nu?
Pe scurt, în publicația noastră veți regăsi în perioada următoare articole despre deputații de Vrancea Corina Atanasiu (USR), Georgel Badiu (AUR), Dragoş-Fănică Ciobotaru (PNL), Angel Tîlvăr (PSD) și Verginia Vedinaş (SOS).
În același timp, vom fi cu ochii și pe senatorii vrânceni: Cătălin Graur (PSD) și Corneliu Negru (AUR).



