Zice-se în târgul nostru, deși nu la fel de dulce ca cel al Iașiului, că o doamnă profesoară, pe numele său Alexandra Tătaru, este tristă. Nimeni nu o poate ajuta, nici măcar cea mai veche meserie din lume: Politica, bat-o vina! Căci de aici pleacă toate.
Fost viceprimar în vremurile în care ca aleasă USR a dat mâna cu PNL-ul autohton, domnița gingașă aștepta. Și tot aștepta de câteva luni bune, ca promisiunile să i se îndeplinească.
Nu, nu promisiunile pe care le făcuse alegătorilor în campaniile de anul trecut. Ci promisiunile făcute domniei sale, de o altă gingașă reprezentantă a USR (din Vrancea și nu prea). Hai ca să spunem lucrurilor pe nume. Doamna Tătaru spera să fie prefect. Era aproape cu pixul demisiei în mână, să renunțe la calitatea de biet consilier local focșănean și să se mute în biroul de la Prefectura Vrancea.
Numai că, stupoare! De la București citire, doamna nu e așa pregătită cum (se) crede pentru o asemenea funcție. Așa am traduce noi faptul că PSD a reușit să își păstreze fostul și actualul prefect. Iar USR… nimic.
Bine, nu este (defel) exclus ca stimata doamnă Tătaru să mai spere la altă funcție din prefectură, cea de subprefect. Tot e ceva, decât să fie o simplă profesoară cu două doctorate, la un liceu tehnologic din Focșani. A, și consilierul de bază al celei mai recente deputate de Vrancea cu domiciliul în București/ Bruxelles de Belgia. Decât nimica…
Și te-ai dus, dulce minune…
Acum, pe bune? Cui nu îi place de Mihai Eminescu? Poetul nostru național, ale cărui versuri ne curg în minte și suflet. Și se potrivesc…
